Eseu minuscul despre fericire

„Fericirea este plină de fericire” spunea o definiţie care priveşte sfidătoare logica. Deşi e un cuvânt cu „E”-uri, nu dăunează grav sănătăţii (poate doar în cazuri excepţionale atentează la sănătatea psihică).

            Fericirea e o pasăre galbenă, captivă în colivia sufletului, ademenită de „boabele” de suferinţă, de ură şi gelozie şi pe care trebuie să o eliberezi a doua zi pentru că altfel moare, iar trupul galben se reîncarnează în nefericire.

            Fericirea e un cuvânt complex, ce depăşeşte stadiul de ochi rimelaţi, gene întoarse şi chiar pe „mama tuturor fericirilor obscure” – îngheţata de vişine – alinarea celor părăsiţi.

            Există chiar şi o reţetă pentru fericire, ascunsă prin zidurile vechilor castele englezeşti şi rămasă din vremea druizilor bătrâni: iei lumea şi apoi o dezbraci de secrete, intrigi şi oameni politici. În forma aceasta pură şi inocentă, o arunci în mare spre a-i îneca sufletul. Apoi, aşa sărată, o arunci de trei ori în sus şi o risipeşti în lume. Reţeta e garantată, dar e adresată exclusiv neamului aerian.

                                                                          ANTOCE MIHAELA

                                                                                    CLASA a-XII-a C