Pe drumurile vieţii

- Nu mă mai interesează viaţa asta! Cum adică? Să rămân eu fără un loc unde să dorm? Ce-i asta? Hm… Eu, Puricele, Marele Purice, văr cu bunicul puricelui care s-a căsătorit cu fiica puricelui ce-l cunoştea pe puricele care era abonat la sângele lui Dr. Dre şi a lui Eminem (mai rar, că nu prea avea bani de benzină până în Detroit), eu,  să rămân fără casă? Hopa! Ce-mi văd ochişorii mei de vagabond!?! „Departamentul de ajutor al… îîî… Ce literă „să este oare”?! Ah, tocmai când se preda litera asta, eu îmi semnam contractul cu Transglobal pentru noul meu album. M… P… Nu, e X! Ba nu, e C! Da! C! „Departamentul de ajutor al persoanelor care nu au…îîî… casă” !

          Trăgând o privire de ansamblu, puricele văzu o clădire imensă, impunătoare, de un gri care numai speranţe nu-i dădea.

- Intru! Când o să mă recomand, sigur o să mi se rezolve problema!

           Intră în salon şi îşi învârti repede privirile în jur. De după un birou, se vedea capul unei secretare blonde. Puricele, pardon- Marele Purice- zise în treacăt un „Naşpa!” şi se îndreptă spre uşa pe care scria „Director”.

- Io, ma’ man! Eu sunt Puricele, Marele Purice, văr vitreg cu bunicul puricelui care s-a căsătorit cu fiica puricelui ce-l cunoştea pe puricele care era abonat la sângele lui Dr. Dre şi al lui…

- Ştii ce, amice ? Scurteaz-o !

            Puricele, făcând nişte ochi mari cât două muşte, zise:

- Cu cine vorbeşti tu aşa, amice? Frate, poate nu-mi dau seama! Cine ştie, am mâncat împreună din aceeaşi farfurie!? Ascultă, omule, eu am o problemă, o mare problemă!... Eu nu mai am unde să stau, înţelegi? Câinele meu, al meu, omule, a merlit. Eu mi-am pierdut casa. Camera mea...(aici ochii puricelui se umplură de lacrimi). Tu nu ştii cum era camera mea! Eu aveam o cameră frumoasă, în fiecare zi făceam curăţenie. Ba chiar îmi lăsam papuceii la uşă! Pereţii aveau o culoare minunată, odihnitoare. Erau maro...

             Aici un plâns zgomotos rupse firul povestirii.

- E adevărat că avea şi câteva pete albe (javra era corcitură!). Tu nu ştii câte amintiri    mă leagă de acea cameră... Acolo am locuit un an. Acolo am plâns pentru că m-a părăsit prietena mea (a plecat cu un purice care îşi avea domiciliul în blana unui terrier), acolo m-a bătut mama când a venit să mă viziteze şi mi-a găsit albumul „Familiarizează-te” a lu’ La Familia, man! Tre’ să mă ajuţi!

- Ok. Ai 1.000 parai, Purice?

              - Eu? Îî, nu…

            - Atunci, nu facem târgul!

            - CUM? Uite, de aia nu o să te ajute Dumnezeu!

            - Dispari! Eu am treburi mai importante de făcut decât să ascult elogiul făcut camerei unui                                                          purice isteric, cu pretenţii de…

            - Ce, mă, ce? Eu sunt purice de cartier, frustratule! Ce ştii tu, fraiere? Ce, EXTERMINATOR? A apărut şi-n varianta contra puricilor? Nu! Gata! Plec! Da’ las’ că vezi tu! O să ne măsurăm noi forţele odată şi odată în rap-battles.

                 Şi plecă, trântind uşa.

               - Uf, grea mai este viaţa asta de cartier. Mă duc să mai compun un cântec de ăla cu versuri „criminale” în care s-o înjur pe Britney Spears, şi poate-mi trec nervii!...

                                                                                        Cristina-Elena Ursu, cls aXIIa  C